Şcoala Naţionala de Iarnă pentru Seniori Ediţia a II-a

Locație: Refugiul Bâlea Tunel

Perioada: 2 – 5 martie 2017

A merge pe munte poate fi o pasiune, un sport, o activitate recreativă – dar oricare dintre acestea presupune o serie de cunoştinţe referitoare la tehnici, echipament, orientare în teren şi în primul rând atitudine responsabilă faţă de munte. Astfel de cunoştințe se dobândesc de multe ori cu preţul unor greşeli trăite pe propria piele, iar pentru cei norocoşi din experienţele de învățare trăite alături de ceilalți.

Noi credem că astfel de cunoştinţe ne sunt de folos şi dincolo de domeniul lor specific, lecţia muntelui ajutându-ne să devenim mai solidari, mai sensibili la frumos şi mai responsabili faţă de natură.

SNIS oferă cadrul de învățare cercetașilor dornici să adopte un stil de viaţă activ și sănătos prin dobândirea cunoştiinţelor necesare referitoare la mersul pe munte iarna şi punerea acestora în practică.

Read moreŞcoala Naţionala de Iarnă pentru Seniori Ediţia a II-a

Amintiri din Școala de Iarnă

La orele timpurii ale dimineții, undeva, într-un loc mult mai pașnic și mai puțin afectat de freamatul urban, își croiau drum prin zăpadă, de la poale până pe crestelor Bucegilor, un grup pestriț de cercetași. E ultima zi de joi a lunii februarie, iar oamenii aceștia, ajunși aici din patru zări, n-ar visa un minut să fie în altă parte. Harta, poteca și inima sunt în sincron, toate duc spre cabana Padina.

Read moreAmintiri din Școala de Iarnă

Evaluare Școala Națională de Iarnă pentru Seniori

Dragă seniorule,

Îți mulțumim din tot sufletul pentru participarea, implicarea și contribuția ta adusă orășelului cercetășesc care s-a format în perioada 25 – 28 Februarie în Munții Bucegi. Considerăm că am resimțit cu toții spiritul cercetășesc, în toată splendoarea lui, alături de voie bună, zăpadă și bulgări, zâmbete și râsete incontrolabile, trasee pline de aventură și peisaje minunate, care îți răpeau respirația (erau acolo, după ceață. promitem!)

Read moreEvaluare Școala Națională de Iarnă pentru Seniori

Program Școala Națională de Iarnă pentru Seniori

Dragă aventurierule,

Te aşteptăm nerabdători să pornim în marea aventură la prima Şcoală Naţională de Iarnă pentru Seniori.

Mai jos îți oferim programul campului, structurat frumos pe ore, pentru a-ți face o idee de activitățile care se vor desfășura în dragii noștri munți Bucegi.

Read moreProgram Școala Națională de Iarnă pentru Seniori

Şcoala Naţională de Iarnă pentru Seniori

 

Era o zi cu matinală deșteptare.
Fiecare cercetaș s-a trezit cu un căscat mare.
Din pat toți au sărit,
Să vadă ce această zi le-a pregătit.
O ieșire pentru toți seniorii de aproape și departe
Să se vadă, să se joace, aventuri ca dintr-o carte.

Mare școală de iarnă, mare!
Deschisă pentru fiecare!
Și seniori și voluntari,
Cei mai mici și cei mai mari.
În luna frigurosului Februarie
Acum suntem în Ianuarie.

Hai! De aventuri tu ești capabil!
Cum e fiecare scout din Scoutville.
Avem planuri pentru voi,
Drumuri prin nameții noi,
Alunecări pe neaua moale,
Provocări vă ies în cale!

 Vă invităm cu mic și mare, cu drag și dor, la Școala Națională de Iarnă ce se desfașoară în luna Februarie, 25 – 28 (joi-duminică), la cabana Padina din munții Bucegi. Taxa de participare este în valoare de 120 de lei și include cazarea la cabană pe 3 nopți, materiale și necesarul logistic. Mâncarea ne-am gândit să o lăsăm pe mâna voastră, să aduceți ce vreți sau să serviți din bunatățile cabanei (au și ei ceva mâncare).

Read moreŞcoala Naţională de Iarnă pentru Seniori